Divortul- reorganizarea cuplului sau distrugerea familiei?

Ce este un divort?

Desfacerea unei casatorii, pe cale legala( asta spune DEX-ul).

De fapt e mult mai mult de atat!

Daca ambii parteneri hotarasc acest lucru, atunci este o eliberare, o renuntare la compromisuri, un nou inceput, un iz de libertate.

Daca doar unul isi doreste sa iasa din cuib, iar celalalt e fortat sa accepte, poate fi dureros, umilitor, frustrant, insotit de ura si noroi.

Indiferent cum ar fi, indiferent cine ramane in urma si cine pleaca, indiferent de motivele care au stat la baza, aruncatul in mocirla al partenerului, te va murdari si pe tine.

Alege sa iesi cu demnitate din orice relatie !

Dar daca nu poti proceda asa, atunci….

Poti sa dai cu el de pamant, poti sa te tarasti in genunchi, poti striga in gura mare, sa-l stie tot satul( pe el, partenerul tau, indiferent ca-i femeie sau barbat), DEGEABA. Tot ce arunci, se intoarce catre tine si-ti face sufletul tandari.

De fapt, poti sa faci cum vrei, indiferent ca e bine sau rau, e decizia ta. Insa atunci cand esti  parinte, nu mai poti face cum vrei….

Uita-te in ochii copilului tau si gandeste-te de doua ori inainte sa arunci cu noroi in tatal sau in mama lui….

In viziunea unui copil, mama si tata formeaza un tot inseparabil, un univers indestructibil, iar cand acest TOT se destrama, el ramane cu doua jumatati, din care nu mai poate face un intreg.

Indiferent ca este vorba de un copil de cativa anisori sau de un adolescent, zbuciumul este acelasi… Se chinuie, se culpabilizeaza, incearca sa-i reuneasca, apoi se razvrateste sau se inchide intr-o cochilie…

Personal, nu sunt de acord cu o casnicie, de dragul copilului…tocmai de aceea, am un divort la activ, insa atunci cand am inchis o usa, am decis sa vorbesc cu propriul copil. N-am facut-o asa cum as face-o astazi, n-am iesit chiar in mare liniste din fosta casnicie, insa m-am asigurat de doua lucruri: sa nu dau in tatal ei si sa trasnform ceea ce a fost o familie, intr-o relatie de prietenie, care sa-i vindece trauma mai repede, sau macar sa nu-i permita sa se adanceasca.

Divortul ar trebui sa insemne reorganizarea cuplului, nicidecum cedarea rolului de parinte pe umerii celuilalt sau mai rau, uitarea acestui rol.

Esti parinte cand mananci, cand dormi, cand respiri, cand arunci cu tigaia in capul celuilalt si chiar si in ziua cand semnezi actele de divort. Nu uita asta, ti-ai asumat nasterea unui copil, asuma-ti si rolul de parinte, cu sau fara partener.

Si totusi ce mai e de facut, acolo unde lucrurile s-au intamplat altfel?

Sunt copii tranformati in adulti, copii peste care au trecut anii, dar care n-au putut intelege niciodata ce s-a intamplat in familiile lor, copii cu traume si cu poveri pe care le poarta dupa ei o viata, modificandu-le existenta.

Ce sa inteleaga? Fiecare jumatate a nucleului, a explicat copilului propria lui realitate, neferindu-se sa-l acuze pe celalalt.

Copilul are doua adevaruri, total diferite, sau asemanatoare pe alocuri, din care isi creaza propria realitate.

Copilul trebuie sa stie un singur adevar: mama si tata merg pe drumuri diferite in viata personala, dar vor fi mereu unul langa celalalt pentru a-si exercita rolurile de parinti.

Asta este parerea mea personala, insa cu toata aceasta vorbarie, nu pot ajuta un copil devenit adult, care m-a rugat sa scriu acest articol, pentru a intelege cum sa depaseasca momentul despartirii parintilor si mai ales aparitia altor parteneri, in vietile lor.

Trecutul nu poate fi schimbat, insa poate fi rascolit, pentru a fi inteles.

Vrei sa depasesti momentul? Invita-ti, pe rand, fiecare parinte intr-o discutie, intreaba-i tot ce vrei sa stii, dar roaga-i sa-ti spuna adevarul, fara a-l acuza pe celalalt. Asculta povestea, intelege-o, fara a judeca. Chiar daca un parinte iti pare a fi mai vinovat decat celalalt, incearca sa intelegi ca atat a stiut el sa faca, ca lucrurile isi urmeaza cursul, oricat te-ai impotrivi. Fie ca alegi sa-ti acuzi parintii, fie ca alegi sa-i ierti, realitatea nu o poti schimba, insa iertand iti eliberezi sufletul si mintea.

Daca nu ai posibilitatea de a discuta deschis cu parintii, exista varianta de rezerva, rascolirea trecutului prin meditatie si iertarea parintilor.

Ambele variante functioneaza la fel de bine, depinde pe care vrei s-o alegi.

Prima varianta are in plus avantajul aflarii anumitor raspunsuri, chiar din gura lor, in rest nu-i nici o diferenta.

Si ca sa crezi ca functioneaza la fel de bine ambele, am sa-ti dau un exemplu personal.

Fiecare dintre noi avem ceva de iertat cand vine vorba de parinti, asadar la un moment dat am facut un proces de iertare, intre mine si mama. In stare de meditatie, aflandu-ma la 400 km de ea. A fost atat de puternic procesul, incat in acea stare de meditatie, am fost sigura ca simtise si mama ceva….Cand am revenit si am deschis ochii, am constatat ca aveam un apel de la ea, ma sunase chiar in momentul cel mai puternic al procesului, cand primeam niste raspunsuri uluitoare. DA, A SIMTIT… si-au avut loc schimbari…

Insa nu-i suficient un singur proces…

Asadar, cauta in trecut, scrie tot ce ai simtit, tot ce ti-a facut rau, tot ce nu ai inteles, tot ce nu ai acceptat si gaseste raspunsuri la toate… Apoi cand ai inteles lucrurile, vazand fiecare fateta, altfel decat ai vazut-o in copilarie, accepta, nu te mai lupta nici cu tine, nici cu altii si apoi IARTA!

Apropo, citirea acestui articol, nu-ti va vindeca ranile ! Sufleca-ti manecile si apuca-te de treaba, daca vrei sa depasesti momentele dureroase!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce inseala barbatii?

Articolul acesta a fost o provocare pentru mine, mi s-a cerut sa scriu parerea mea vizavi de acest fapt si mai ales cateva sfaturi pentru a evita astfel de relatii nocive.

Inainte de a intra in subiect, as vrea sa fac o precizare, pentru a-mi asigura echidistanta.

Fiecare barbat isi inseala partenera cu o alta femeie. Femeie care la randul ei inseala pe cineva si chiar daca nu este intr-o relatie, se inseala pe ea, sau se minte in vreun fel.

Asadar intrebarea corecta era: De ce inselam? Pentru ca toti inselam, indiferent de sexul pe care-l ascundem in lenjeria intima.

Conform studiilor procentajul barbatilor care inseala, nu este cu mult diferit de cel al femeilor.

Asadar hai sa vedem care arunca primul cu piatra, barbatul sau femeia?

Inselatul nu se rezuma doar la actul sexual in sine, asta ca sa nu-mi sara vreo persoana in cap  spunand ca n-a inselat niciodata. Traim intr-o lume in care minciuna si inselatul se consuma pe paine la toate cele trei mese.

Ne asteptam sa nu fim inselati, dar uitam sa fim proprii nostri observatori si sa recunoastem ca a trecut putin timp de la ultima minciuna. Ne asteptam sa ni se spuna adevarul in fata, insa nu-l putem digera. Ne asteptam sa fim tratati cu onestitate, insa avem o multime de masti pe care le folosim zilnic. Ne asteptam la relatia perfecta, insa ne culcam pe o ureche, ca oricum fluturii din stomac si-au luat demult zborul.

Primele intrebari usturatoare pe care le-as adresa unei persoane care a fost inselata ar fi: Cel/cea care te-a inselat, te cunoaste pana in strafundul inimii? Te-ai dezvaluit cu totul, fara nici o masca? I-ai vorbit cu o sinceritate deranjanta inca de la inceputul relatiei, spunandu-i tot ce pastrezi ascuns in tine?

Ia sa vedem cine raspunde cu DA???

Nu stiu daca voi fi pe placul tutror cu acest articol, insa stiu ca este parerea mea si ca inainte sa intindem un deget catre barbati sa nu uitam ca trei degete raman indreptate catre noi, femeile.

Si acum sa revenim

De ce inseala barbatii?

Wow…. 

Ca sa raspund la o astfel de provocare, am decis sa intreb cativa barbati, iar raspunsurile au fost diferite, ciudate, indreptatite sau puerile.

Barbatul de langa mine mi-a raspuns intr-un singur cuvant: IMATURITATE

Misto raspuns pentru urechile unei femei, insa mintea mea diabolica stie ca un cutit are doua taisuri, asadar daca aflu ca sunt inselata, ii pot striga in gura mare ca-i IMATUR. Ha, ha, ha, ce bine se simte dracusorul din mine…

Dar imi piere rasul cand ma gandesc ca daca-i voi striga ca este imatur, inseamna implicit ca mi-am asumat o casnicie cu un astfel de om. Deci cum era cu degetul acuzator???

Au fost barbati care au spus ca inseala pentru a-si demonstra ca pot, sau din plictiseala si rutina, sau pentru ca a aparut ispita si au actionat din instinct…

Alte pareri au fost ca insatisfactia in pat duce implicit la asta, sau diferenta de pricipii. Citez:   ” degeaba parcurgem Kamasutra, daca in restul timpului nu ne intelegem asupra unor principii”.

Si aici as ramane putin pentru a detaila: orice barbat din lumea asta are nevoie de validare, de confirmarea faptului ca este barbat.

Daca acasa nu va avea aceasta validare ci dimpotriva va avea o persoana care il castreaza psihic, vesnic va cauta validarea in alte gradini.

Dar ca sa intelegem natura barbatului, ar fi bine sa ne intoarcem in pestera si sa intelegem ca in genele lui sta instinctul de vanator. A vanat inca de cand a aparut viata pe planeta, iar acest lucru s-a perpetuat un pic eronat, acum nu mai vaneaza animale ci caprioare cu doua picioare.

Daca ar fi sa-mi spun parerea personala cred ca sunt o multitudine de motive in spatele actiunilor unui barbat, respectiv in spatele inselatului.

Unele dintre ele pot fi indreptatite, insa nu este suficient de asumat pentru a-si rezolva situatia. Un barbat care are un motiv intemeiat sa insele, este de fapt un barbat care se minte pe el insusi. Inteleg ca ai acasa o femeie care te castreaza psihic, care nu te intelege, cu care nu mai comunici, care nu-ti umple golurile emotionale sau care te controleaza, insa cine te retine sa-i spui pe sleau ca nu e relatia care ti-o doresti? Cine te retine sa pui capat acestei minciuni? Cine te retine sa-ti traiesti viata asa cum vrei?

E comod, stiu. Ai acasa familie, ca sa dea bine la public si aventura e prajitura pe care crezi ca o meriti. Ce e interzis e mult mai placut si mai incitant!

Exista si categoria de barbati care inseala din dorinta de diversitate, dar pe acestia ii mirosi repede, iar tu, femeie, nu ai ce sa cauti langa ei decat daca esti masochista.

In spatele fiecarui comportament exista insa o explicatie, pot fi traume grave din copilarie, pot fi tipare comportamentale, pot fi abuzuri, poate fi vina anturajul, poate fi o dependenta netratata, poate fi incercarea de a umple goluri din suflet, poate fi o relatie din trecut care a ramas neincheiata si astfel nerezolvata, etc.

Este usor si la indemana tuturor sa arunce cu piatra, dar asta nu va rezolva niciodata eternul conflict dintre sexe.

Marea majoritate a relatiilor actuale sunt impartite in doua categorii:

  • Relatii care se desfasoara pe campul de lupta
  • Relatii in coma care au in spate compromisuri uriase

In prima categorie,  cand iesi din campul de lupta, iti doresti sa fugi undeva unde traiesti cateva momente furate de placere, indiferent ca esti femeie sau barbat.

In cea de-a doua categorie, ai acceptat ca unul inseala si celalalt este inselat si traiesti asa facandu-te ca esti orb…pentru confort, huzur, pentru copii, sau de teama necunoscutului.

Asadar cate relatii se pot lauda ca sunt aproape de perfectiune?

Un procent destul de mic, dar aici a fost nevoie de munca zilnica sustinuta, de doi oameni asumati, de sinceritate usturatoare, de intelegerea nevoilor celuilalt, de aprecierea constanta a partenerului, de validarea meritelor, de implicare, de pasiune hranita zilnic, de gesturi…..

Si inca ceva, pentru a intelege natura barbatului….

El are o gandire liniara, din punctul A in punctul B, este centrat pe solutii, stie sa faca bani, stie sa se ghideze in desert, stie sa fie rational, dar la capitolul emotional este repetent, este varza.

De aia a fost lasata femeia, pentru a-l completa.

El ajunge sa insele, pentru ca nu este in stare sa-si salveze casnicia prin comunicare, desi dupa ce o face are remuscari mari si nu se simte bine, asa cum credem noi.

Datoria noastra fata de noi insine este sa analizam relatia respectiva. Daca motivul ascuns al aventurii poate fi tratat, pansat, vindecat,  putem incerca sa salvam notiunea NOI, daca in schimb, inselatul face parte din esenta lui, nu are rost sa tragi de relatie ca de un caine mort.

Si apropo… Ca sa ajungem sa atragem in viata noastra un barbat autentic( pentru ca acestia exista), e nevoie sa fim noi insine autentice.

Cand ai inceput un proces de vindecare interioara( desi este al dracu de greu) sa fii sigura ca ai urcat cateva trepte in evolutie si vei atrage acelasi gen de oameni. Cei din relatiile toxice anterioare, vor ramane cu cateva trepte mai jos, nu-ti pierde timpul sa-i tragi dupa tine, fiecare face schimbarea la timpul lui, abia atunci cand arde.

Vrei o relatie perfecta?

Atunci pune-te pe treaba ! Incepe cu iubirea si stima de sine, continua cu stabilirea propriilor limite, peste care sa nu treaca nimeni, apoi implica-te sincer intr-o relatie si spune clar ce vrei, dar, la inceput, sa fii ochi si urechi, sa nu te minti singura si nu lasa sa mai fii mintita.

Desi articolul meu pare dur, sa stii ca eu te iubesc femeie, dar iubeste-te si tu mai mult!

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Daca nu-ti place ce primesti, ai o problema cu ceea ce oferi !

Ne place sa ne vaicarim de propriile vieti, de ceea ce traim si de ceea ce primim.

“Sotul e un nenorocit!”

” Sotia e o proasta!”

“Ma inseala, ma minte!”

“Nu-mi face surprize!”

“Sunt nefericit/a!”

” Nu ma scoate nicaieri!”

” Ma loveste !”

” Nu face nimic in casa!”

” Nu comunicam!”

Si vaicarelile pot continua pana maine….

Daca ai ajuns sa te plangi, inseamna ca ceva a devenit disfunctional… sau asa a fost de la inceput, numai ca ai sperat in minuni.

Minunile exista, insa intr-o relatie e nevoie de doi oameni pentru a scoate iepurele din palarie.

Poti sa te plangi cat vrei, poti sa strigi in gura mea ce nu face ea sau el, poti sa mergi in piata si sa spui fiecarui trecator cat de nefericita esti tu ca persoana, insa o faci degeaba, eventual poti doar sa ragusesti, nimic mai mult.

Mai bine analizeaza-ti relatia, asta poti face in tacere.

Cand esti in mijlocul problemelor, te afli cel mai aproape de solutii !

Trebuie doar sa le cauti!

Daca pe post de receptor, nu-ti place ce ajunge la tine, primul pas ar fi sa verifici postura de emitator.

Verifica ce scoti din tine, prin limbaj verbal sau nonverbal, prin atitudine, prin comportament, prin priviri.

Verifica daca esti sincer, daca ai vorbit cu inima, daca ai folosit un ton adecvat, daca privirea ta reflecta ceea ce spun vorbele tale.

Verifica-ti sentimentele, uita-te adanc in interior, asigura-te ca ti-ai indeplinit partea ta de contract. Intreaba-te daca ai facut suficient, intreaba si persoana de langa tine de ce reactioneaza intr-un anumit fel.

Fa-ti revizie generala….

Si dupa ce ai facut toate astea, asteapta sa vezi ce primesti….

Exista doua variante:

  • sa primesti cu totul altceva decat ai primit pana acum, pentru ca schimbarea interiorului produce efecte la exterior
  • sa primesti la fel sau chiar mai putin, deoarece acel om de langa tine a iesit demult din relatie, este acolo doar fizic( uneori nici fizic), dar sufleteste e departe.

Poti schimba realitatea din jurul tau schimband interiorul, aceasta realitate se transforma prin schimbarea celor din jur, sau acestia dispar si apar oamenii potriviti cu atitudinea ta, care rezoneaza cu vibratia ta actuala.

Ofera cu iubire, inarmeaza-te cu rabdare, asteapta schimbarea…. si daca tot te vei simti dezamagit, atunci e numai vina ta ca ramai intr-un loc care nu-ti mai face bine. Paraseste colivia! Dincolo de gratiile ei, poti gasi oameni care te vor aprecia pentru ceea ce esti !

 

Si ca sa intelegi mai bine ca primesti cam cat oferi, iata, mai jos, o poveste cu talc:

Undeva, într-un sat sărac din îndepărtata Japonie, trăiau mai mulţi oameni în vîrstă, iar viaţa lor se împărţea între munca la cîmp şi discuţiile pe care le purtau cînd vremea era prea rece pentru a munci.

Aşa că zece bătrîni singuri din sat s-au decis să sărbătorească împreună seara Anului Nou, cu o cană de vin cald în mînă, ca să se bucure de poveşti şi de vorbe de duh.

Dar cum niciunul dintre ei nu avea suficient vin pentru a le da tuturor de băut, ei au vorbit şi au fost toţi de acord să aducă fiecare cîte un ulcior de vin, iar apoi să pună vinul laolaltă într-un vas mare, ca să-l încălzească şi să-l bea toată seara împreună.

Zis şi făcut. S-au despărţit şi, mergînd fiecare spre casa lui, pentru a aduce vinul, fiecare bătrîn s-a gîndit:

Vinul meu este mult prea bun ca să-l amestec cu vinul lor! Nimeni nu va şti dacă eu nu voi turna în castronul comun vinul meu atît de bun. Nu se va observa nimic şi oricum vinul celorlalţi va fi destul de bun. Va fi bine aşa. Voi duce în schimb o cană de apă.

Şi s-au reîntîlnit bătrînii, în ajunul Anului Nou. Fiecare a adus cu el cîte un ulcior, au turnat conţinutul ulcioarelor, cu mare ceremonie, într-un vas mare, pus pe foc, pentru a-l încălzi. S-au pregătit pentru poveşti şi s-au strîns în jurul vasului, privindu-se pe furiş.

Cînd conţinutul vasului s-a încălzit, s-au aşezat pentru a-şi depăna poveştile, fiecare cu cîte o cană cu apă fierbinte în mînă.

 

Asadar cand vorbesti de ceea ce nu primesti, vorbesti de fapt de ceea ce nu oferi !

 

Sursa foto

 

 

 

 

Cancerul…la pachet cu chimioterapie, radioterapie si lipsa de empatie

Un bolnav de cancer poate fi comdamnat la moarte din cauza evolutiei rapide si devastatoare a acestei boli perfide, iar disperarea il poate face sa decida sa urmeze singurele tratamente recomandate de medicina alopata si anume, chimioterapia si radioterapia.

Personal nu sunt de accord cu acest gen de tratament, insa nu mi-am permis sa intervin pentru a schimba decizia tatalui meu.

Astfel ca am asistat neputincioasa la reducerea in dimensiuni a unei tumori, dar si la distrugerea sistematica a unui om.

Intr-o luna de tratament cu radioterapie si chimioterapie, omul pe care-l cunoasteam de atatia ani s-a transformat intr-o umbra pe doua picioare.

Stiam ce implica si ma asteptam la toate efectele adverse distrugatoare, insa nu stiam ca tratamentul poate veni la pachet cu o lipsa totala de empatie de care dau dovada anumite cadre medicale.

Mare mi-a fost uimirea sa constat ca medicii trateaza cancerul, nu pacientul.

Am fost la consultatia initiala, la Centrul de Diagnostic si Tratament Oncologic, iar medicul nu si-a ridicat ochii din dosarul medical pe care i l-am pus la dispozitie, pentru a arunca macar o privire bolnavului.

S-a uitat peste toate rezultatele investigatiilor, insa nu a avut nici cea mai mica curiozitate sa vada locul umflat in care era localizata tumora.

A insiruit tot ce trebuie si ce nu trebuie sa faca pe timpul tratamentului, insa nu a intalnit privirea tatalui meu niciodata.

La anumite intrebari pe care i le-am adresat in legatura cu efectele adverse pe termen lung, a raspuns evaziv, vadit deranjata si cu un aer de superioritate.

Pe toata durata tratamentului, medicul nu a venit niciodata sa-si vada pacientul, sa afle care este starea acestuia. Banuiesc ca era informata de catre asistentele medicale, dar oare era suficient? La un moment dat, am discutat despre intreruperea tratamentului, deoarece starea lui era din ce in ce mai rea, nu putea manca de mai bine de o saptamana si abia se mai tinea pe picioare……m-a ascultat, mi-a dat de inteles ca oarecum e vina lui ca nu poate manca, dar nu s-a deplasat cativa pasi pana in salonul unde putea vedea cu proprii ochi ceea ce sustineam eu.

Pot intelege ca cei care lucreaza in acest mediu, au nevoie de o armura de protectie, pentru a nu fi afectati de ceea ce vad zilnic, insa acel bolnav disperat care ajunge in fata unui medic, are nevoie sa simta un soi de empatie, de incurajare, de o privire calda.

Probabil ca odata cu terminarea studiilor, anumite cadre medicale se robotizeaza, pentru a se autoproteja, insa alegerea de a lucra in acest domeniu le apartine in totalitate si stiu ce presupune.

Deci, cu parere de rau, nu inteleg lipsa de empatie a unora.

Nu generalizez  si nu fac acuzatii, insa mi-este imposibil sa pricep aceasta dezumanizare.

Sa-ti petreci jumatate din timp intr-un loc in care moartea pandeste dupa colt, nu este ceva usor, dar, ma gandesc, ca daca tot ti-ai asumat acest lucru, ar fi bine s-o faci cu iubire. Nu lua problemele bolnavilor acasa, nu te lasa afectat, dar uita-te in ochii lor. Intr-un astfel de loc, inveti cel mai bine sa pretuiesti viata, sa iubesti tot ce te inconjoara, sa apreciezi ceea ce ai. Nu este locul in care sa te robotizezi, ci este locul unde poti invata multe lectii.

Din punctul meu de vedere, juramantul lui Hippocrate nu presupune doar prescrierea de medicatie.

Definitia data acestui juramant (Wikipedia) – “Juramantul lui Hippocrate- este un juramant care cuprinde indatoririle morale ale unui medic in exercitarea profesiunii sale.”

De fiecare data cand am intrat in acel centru am fost coplesita de durerea si disperarea din ochii bolnavilor, dar am vazut, de asemenea si licarul de speranta pe care-l aveau si determinarea cu care isi continuau tratamentul.

In astfel de situatii bolnavul il vede pe medic ca pe un mic Dumnezeu, iar medicului nu i-ar strica sa adopte aceasta pozitie cu tot ce implica ea, adica empatie, iubire, intelegere, incurajare, compasiune.

Exista si astfel de medici, insa sunt atat de putini… sau or fi, cata frunza si iarba, dar nu i-am intalnit eu…

Cancerul lasa urme adanci in corp si suflet iar uneori, sistemul medical vine sa intregeasca acest tablou zugravit in culori cenusii.

Respect acelora care dupa o viata petrecuta prin spitale, au reusit sa-si pastreze caracteristicile umane, chiar daca nu am intalnit foarte multi, eu stiu ca exista.

Imi cer iertare pentru judecatile emise, insa sunt la o a doua experienta de acest gen si imi doresc sa simt ca sunt inconjurata de oameni, nu de roboti in devenire.

 

 

Sursa foto

Vindecarea sufletului, recrearea mintii – RENUNTAREA LA ROLURI

Cand am inceput procesul de vindecare, am crezut ca-i floare la ureche pentru mine ….

Mare lucru sa lucrezi cu tine… piece of cake, cum ar zice americanul…

Na, ca n-a fost asa….

Greu al dracu…

Cu cat te aventurezi mai tare in adancuri, cu atat e mai greu si mai multa ceata… In plus, atunci cand Universul vede ca te-ai apucat de vindecari, devine un mare conspirator… La inceput simti ca e impotriva ta, dar de fapt, iti raspunde la intrebari, iti trimite oameni in cale, iti ridica jaluzeaua, pentru a-ti schimba perceptia asupra vietii si asupra celor din jur.

De-a lungul vietii, am jucat o multime de roluri, pe unele chiar mi le-am insusit.

M-am identificat atat de tare cu ele, incat simteam ca fac parte din mine, ca ma reprezinta, ca sunt EU.

Am jucat pe rand: rolul copilului abandonat, rolul femeii ghinioniste si nefericite, rolul angajatului neapreciat, rolul victimei, rolul salvatorului, rolul persecutorului, rolul criticului….. si cate or mai fi fost

M-am identificat cu ele… doamne, ce bine era sa fiu victima sau sa ma simt nefericita…

Pentru ca nu era nevoie sa fac nimic, eram victima si atat, cei din jur erau vinovati, eu doar eram asuprita, maltratata sufleteste, mintita.

E atat de confortabil cand mereu soarta e de vina , iar eu sunt doar o marioneta manevrata.

Am luat, din nou, pix si hartie….

Am scris pana mi-a amortit mana, toate rolurile pe care le-am jucat, ce am simtit cand am jucat, ce-am trait, de ce-mi placeau anumite roluri….si, ce sa vezi, parca nici nu intelegeam cum sa renunt la ele.

Eram precum un actor care continua sa-si joace rolul de pe scena si in viata privata…

Imbracasem haina rolului si imi venea atat de bine, mi-era atat de comod, incat nu puteam si nici nu voiam s-o dezbrac…

Dar oricat de bine ma simteam in vreunul din roluri, stiam ca eu sunt singura responsabila de ceea ce traiesc.

Deci m-am apucat sa arunc rolurile, unul cate unul, precum arunci cojoacele cand vine primavara.

Sunt adult, nu copil abandonat.

Sunt un om intreg sufleteste, nu victima.

Lumea nu se schimba pentru ca vreau eu, deci rolul salvatorului a cam expirat.

Fericirea o cladesc eu si numai eu, deci la ce bun rolul de femeie nefericita?

Am facut critici constructive, distructive, insa Pamantul nu se roteste cum vreau eu, asa ca las pe fiecare sa-si stearga lentila atunci cand nu mai vede nimic prin ea.

……

Si explorand fiecare rol, mi-am dat seama ca toate mi-au ramas mici, nu-mi mai veneau manusa, asa cum credeam eu.

Fiecare rol mi-a muscat bucati de suflet, m-a facut mica, incapabila, urata, insignifianta.

Am alergat dupa fericire, jucand rolul nefericitei, am incercat sa salvez oameni, desi acestia imi inchideau usa in fata, voiam sa fiu salvata de cineva, dar nu puteam sa ma salvez eu insami….si, uite asa, s-a scurs jumatate din viata, sau poate chiar mai mult, timp in care am jucat pe o scena, am primit aplauze pentru interpretare, dar m-am mutilat emotional. Am facut compromisuri, cat pentru doua vieti, de dragul confortului de a nu da din coate…

Dar stop… prefer sa devin un stangaci observator, decat un renumit actor…

Singurul om pe care-l voi mai salva, sunt EU….

 

Tu ce rol joci astazi? Sau poate ai mai multe spectacole ?

Iti place? Ti-e confortabila haina rolului ?

Daca-ti tine de cald si iti aduce numai beneficii, pastreaz-o! Dar mai uita-te si-n suflet !

Nu-ti masca strigatul interior, cu un vesmant aratos al unui rol bine jucat!

Mai bine sa ai haina peticita si sufletul intreg !

 

 

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vindecarea sufletului, recrearea mintii- IERTAREA

Dupa ce am trecut prin ceilalti pasi ai vindecarii sufletului, Constientizare, Asumare,Intelegere si Acceptare… iata ca am ajuns la IERTARE.

Iertarea de sine si iertarea celorlalti.

Insa, inainte de a intra adanc in iertare, as vrea sa va povestesc ceva.

Am scris aceste articole, pentru ca eu sunt in proces de vindecare dar si in speranta ca vor fi persoane care vor scoate rugina din sufletul lor. Ma rog, asa am crezut eu, ca scriind experienta mea, o sa ia toata lumea un pix si o hartie si o sa se apuce de treaba. Se pare ca am avut asteptari… si bineinteles, m-am inselat.

Aseara, am indemnat o prietena sa citeasca toate aceste articole despre vindecarea sufletului. O prietena cu ceva traume din copilarie, cu o viata de familie in care abuzul emotional era fel principal la masa de seara, o prietena care s-a neglijat pe ea si a trait pentru binele celor din jurul ei, care a rabdat si inca mai rabda. Le-a citit, iar la final a spus: da, foarte dragut si adevarat.

Nu m-am multumit cu parerea ei de final, pentru ca nu ma interesa un feedback pentru articole, ci voiam sa vad daca mai poate suporta fara a face nimic.

Am provocat-o la o discutie pentru a afla daca e pregatita sa inceapa un proces de vindecare.

S-a eschivat, s-a facut ca nu intelege ce vreau de la ea, a venit cu un sac de argumente pentru a ma face sa pricep ca ea e vindecata. Cand a venit vorba de asumarea partii ei de vina, mi-a raspuns ca nu cunoaste sa aiba vreo vina. Eu vorbeam de ea insasi, ea incerca sa-mi explice ca relatia ei s-a schimbat in bine. Eu ii spuneam sa-si rascoleasca trecutul si sa-l vindece, ea imi raspundea ca s-a impacat cu trecutul ei si ca s-a schimbat foarte mult… se mintea si pe ea si pe mine,iar eu vedeam asta in ochii ei.

Ma simteam neputincioasa in fata unei minti care o sabota si care venea cu argumente “logice” pentru a nu face nimic, pentru a nu evolua.

Am ajuns cu discutia la copilaria ei si a copiilor ei, la traumele care au lasat rani si urme, la comportamente de astazi cladite pe convingeri si tipare gresite.

Stia ca am dreptate, simtea ca am dreptate si totusi prefera sa fuga de ea, cum a facut-o toata viata.

Astfel, mi-am dat seama ca incercand sa ajuti pe cineva, ii incalci oarecum liberul arbitru.

Cine sunt eu sa imping pe cineva sa-si faca un proces de curatare? Si de ce?

Pentru ca e spre binele lui? De unde stiu eu care este binele unui om?

Binele meu nu este neaparat si binele celuilalt.

Si daca eu am hotarat sa schimb ceva, nu inseamna ca toti oamenii cu traume sunt pregatiti sa o faca. Aparent toti ar vrea un pas catre schimbare, insa frica descoperirii de sine este cel mai mare sabotor. Iti trebuie multa perseverenta sa treci de la un pas la altul, sa vezi fiecare treapta pe care urci si sa evaluezi rezultatele.

Ce-i drept, e mult mai usor sa se schimbe cei din jur….. Toata fericirea sa vina la mine, dar daca se poate fara sa misc un pai.

Si eu am amanat foarte mult aceasta vindecare si inteleg perfect ce simt cei care se eschiveaza, insa mi-as dori sa vad oameni vindecati si fericiti.

Ma ofer voluntar in procesul de vindecare al oricarei persoane care isi doreste sa inceapa, insa nu voi mai trage de maneca pe nimeni. Tu, cel care ai hotarat sa schimbi ceva, striga dupa ajutor.

Dar…zic sa revenim la IERTARE.

De-a lungul timpului am crezut ca am iertat pe toti cei care au intrat si au iesit din viata mea, am aruncat cu iertare in stanga si in dreapta, ca la piata…. Vrei iertare? Ia de-aici ! Doar ca am iertat din gura, din minte, nicidecum din suflet.

Ba chiar spuneam cu voce tare si cu flacari care-mi tasneau din ochi: te-am iertat !!!

Si cu cat “iertam mai multe persoane”, cu atat povara era mai grea, mai toxica si mai urat mirositoare.

De fapt, i-am mintit si pe ei si pe mine, ca doar e simplu ca dai din gura.

Cum sa poti ierta pe cineva, atat timp cat nu ai inteles scopul lui in viata ta, atat timp cat nu te-ai pus in papucii lui, atat timp cat nu ai acceptat durerile pe care ti le-a provocat?

Cum sa poti ierta pe cineva atat timp cat nu ti-ai asumat bucatica de implicare sau de vina?

Cum sa poti ierta pe cineva atat timp cat nu te-ai iertat pe tine?

Vrei sa ajungi la iertare, atunci cauta si celelalte articole, pentru a incepe intr-o ordine( primul articol din aceasta serie este Mi-am pierdut mintea dar imi vindec sufletul…).

Asadar, apuca-te de iertare cand ai ajuns intr-un echilibru TU cu TINE.

Incepe cu iertarea de sine, abia atunci cand ai inteles unde ai gresit, cand ti-ai reconfigurat atitudinea fata de propria ta persoana.

Daca vei continua sa te minti sau sa te maltratezi singur, nu va functiona, ba dimpotriva vor aparea cat mai multe persoane pe post de OGLINZI…. si iar ti se va intoarce viata cu susul in jos. Si atunci mintea ta va striga: Ehhhh, vezi, ti-ai pierdut timpul degeaba !!! Nu functioneaza!!!

BA DA, functioneaza, insa invata pasii… e ca la vals.

Si daca ai reusit sa te ierti pe tine, restul e floare la ureche.

Iarta, pana cand ai sa devii tu insati iertare.

Multumeste fiecarei persoane care face sau a facut parte din viata pentru lectia pe care ai invatat-o, pentru drumul pe care l-a parcurs alaturi de tine, pentru ca a facut efortul sa-ti tina oglinda in fata. Si apoi… IARTA-I.

Iarta-i cu sufletul, iarta-i pentru ca ti-ai invatat lectia, iarta-i pentru ca au venit cu un scop in calea ta, iarta-i pentru ca au si ei o rana in suflet, poate mai mare decat a ta.

Oamenii care ranesc alte persoane, nu sunt oameni rai, ci sunt oameni raniti la randul lor sau cu poveri imense in suflet.

Au fost multe momente cand voiam sa iert si ma trezeam spunand: De ce sa-l iert, nu merita, mi-a facut prea mult rau ! Daca-l iert, crede ca-s proasta ! Sa-l ierte Dumnezeu, eu nu pot !

Insa iertarea o faci pentru tine.

Esti imbacsit de energiile celor pe care-i tii legati de tine prin ura, ranchiuna, gelozie, resentimente….

Cum vrei sa urci urmatoarele trepte cu bagajul imens, intrat in putrefactie si gata sa erupa ca un vulcan ?

Daca poti sa faci acest proces al iertarii face-to-face, fa-o ! Daca nu poti, din diverse motive, fa-o in stare de meditatie, cu fiecare persoana in parte.

Orice iertare autentica, va contribui la ruperea legaturii energetice pe care ai avut-o cu respectiva persoana.

Cere-i divinitatii sa taie aceste legaturi care-ti fura energia si vei observa fiecare proces de iertare si de taiere, te face mai usor si mai liber.

Recupereaza-ti bucatile de suflet pe care le ai imprastiate la toti cei pe care nu i-ai putut ierta.

 

Cum spuneam si in alt articol, nu vreau sa crezi nimic din ce indrug eu aici, incearca si apoi hai sa ne contrazicem !

 

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vindecarea sufletului, recrearea mintii- INTELEGEREA SI ACCEPTAREA

Dupa ce am parcurs cateva zile de vindecare a sufletului, trecand prin constientizare, identificarea emotiilor traite, asumarea alegerilor si a actiunilor, am ajuns la INTELEGERE si ACCEPTARE.

Daca este primul articol pe care-l citesti pe acest blog, inseamna ca ai ratat pasi din procesul de vindecare si pentru a intelege despre ce vorbesc, te invit sa citesti alte patru articole precedente, pe care le gasesti aiciaiciaici si aici, in ordinea in care au fost scrise.

Am rascolit, am trecut prin iad, m-am ridicat spre rai si am ajuns la intelegerea trecutului si acceptarea lui.

Daca asumarea a fost de-a dreptul chinuitoare, intelegerea si acceptarea suferintelor, a traumelor, a evenimentelor care n-au depins de mine a fost aproape imposibila.

Cum sa inteleg de ce am ramas fara tata la varsta de 6 ani si ca am tanjit mereu dupa prezenta lui? Cum sa inteleg si sa ma iert ca simteam atata ura si nedreptate in suflet cand vedeam un copil purtat in brate de propriul tata?

Cum sa inteleg ca mi-am mai dorit un al doilea copil si ca bunul Dzeu mi-a indeplinit aceasta dorinta, cu conditia sa fie pe o perioada determinata, de DOAR 4 luni ( FIX)? Cum sa inteleg ca o pot purta doar in inima si ca bratele mele au ramas goale? Cum sa inteleg de ce sunt nevoita sa-mi traiesc viata fara ea?

Stiu ca sunt intrebari, ale caror raspunsuri nu ma multumesc.

Si mai stiu ca intrebarea “DE CE?” te tine blocat in timp, fara a putea sa evoluezi.

Dar am ajuns pana aici si nu ma puteam opri, asa ca lucrurile sau evenimentele pe care nu le-am inteles, le-am acceptat fara a mai pune intrebari.

De fapt trec in revista evolutia de pana acum, ca va dura destul de mult pana voi scoate totul la purificat, pana voi accepta tot.

Nu poti vindeca sufletul in cateva zile, e nevoie de munca si determinare.

E ingrozitor de greu sa accepti plecarea propriului copil intr-o alta dimensiune, insa motivatia este prea puternica. In timpul unui proces Calatoria, am avut o discutie cu sufletul tatalui meu plecat, pe care l-am intrebat: De ce? De ce tocmai copilul meu? Raspunsul a fost pe cat de neasteptat, pe atat de greu de digerat. Era un Inger Intrupat si nu eram pregatita sufleteste pentru ce ar fi insemnat ea in viata mea,  era mult prea evoluata pentru noi si ne-a ales tocmai pentru a ne da o lectie, pentru a ne pregati de ascensiune.

Oare asta m-a facut sa accept mai usor? Nicidecum, e la fel de greu sau poate mai greu, stiind ca puteam sa ma pregatesc inainte, cautand in minte zeci de propozitii care incepeau cu DACA as fi facut, DACA as fi stiut, DACA as fi putut, DACA, DACA, DACA…

E ingrozitor de greu, insa nu pot ramane in trecut cu pareri de rau pentru ceva ce va ramane neschimbat.

Am inceput usor, usor sa accept ca ceea ce s-a intamplat a fost pentru binele ei si pentru binele nostru, de asemenea.

Am inteles ca orice impotrivire ma blocheaza si luptand cu o situatie anume, ii dau forta.

Secretul sta in a invata ceva din tot ce se intampla in jurul tau, in a accepta cu calm cursul lucrurilor, astfel trecutul ramane acolo unde-i este locul.

Cand iti asumi si intelegi sau macar accepti  trecutul, sufletul tau se elibereaza si te va purta pe o panta ascendenta. Nu vei mai rata prezentul, nu vei mai pierde momente, nu vei mai suferi intrebandu-te: De ce? Vei trai si atat, lucru pe care poate nu l-ai facut pana acum.

Prin coaching, poti modifica perceptia pe care o ai asupra lucrurilor, poti accepta mai usor,se numeste reframing. Este o tehnica foarte buna, insa eu, personal, am imbinat mai multe tehnici. Cand durerile sunt mari si multe, incerci orice, pana gasesti metoda care da rezultatele cele mai bune.

Alege o tehnica cu care rezonezi cel mai bine, alege mai multe, fa-o de unul singur sau cere ajutor. DAR FA-O !

Eu nu mai pot! Am obosit sa fiu bantuita de propriul trecut.

Tu mai poti?

 

Va urma: Vindecarea sufletului, recrearea mintii – Ziua 5

 

 

 

Sursa foto

Vindecarea sufletului, recrearea mintii- ASUMAREA

Asadar, sa continuam procesul de vindecare, scoatem din adancuri, intelegem,sortam pe caprarii, pastram ce ne foloseste, aruncam fara retineri, tot ce e putred.

Pentru cei care n-au citit de unde am inceput cu vindecarea, ia de aici ….daca te prinde subiectul,mai citeste si aici si, daca tot ti-ai pierdut timpul sa citesti doua articole, zic sa-l citesti si pe al treilea, aici.

Trecusem de primul pas, acela al constientizarii si ajunsesem la ASUMARE, dar inainte sa trecem la acest al doilea pas, ar mai fi de discutat despre IDENTIFICARE.

Identificarea starilor, emotiilor si tiparelor care au jucat cel mai important rol in viata ta. Cele care te-au adus in punctul in care esti astazi. Fa o clasificare pentru tot ceea ce gasesti in interiorul tau… si, aici, din nou ai nevoie de pix si hartie.Tinandu-le doar in mintea ta, nu vei reusi sa le clarifici.

Asadar scrie pana-ti oboseste mana si mintea de atata scotocit.

Va deveni dureros sa afli ceva din trecutul tau care te tine blocat, nelasandu-te sa-ti traiesti prezentul si afectandu-ti viitorul.

Identifica greselile facute din cauza unor convingeri pe care le ai.

De obicei, omul renunta la cei de langa el, la lucruri, la locuri, schimba contextul, crezand ca asta ii aduce fericirea, insa nu intelege ca atat timp cat el este acelasi, niciodata nu va schimba situatia.

In acest proces deloc usor si chiar dureros, incearca sa privesti lucrurile din postura de observator, fiind centrat pe solutii. Nu face greseala, sa te atasezi de ceea ce ai gasit, priveste lucrurile cat mai obiectiv, invatand si schimband atitudinea pe viitor…

Eu am scos dureri la suprafata si mi-a fost foarte greu sa nu ma atasez, deoarece retraind momente, am adus in prezent clipe pe care le doream a fi uitate.

Mi-am acordat timp sa plang, sa sufar, sa suspin si apoi am facut un efort sa ma extrag din mijlocul problemei, sa-mi iau papucii de observator si sa inteleg unde gresisem si sa transcend lectia.

Intelegand unde am gresit, insemna sa-mi asum propria vina, dar….MARE ATENTIE, sa-mi recunosc vina, nu inseamna sa ma incarc cu povara vinovatiei.

Asumarea inseamna sa inveti ceva, nu sa devii o victima, nu sa te impovarezi mai tare decat esti.

Lasa vaicareala si asuma-ti fiecare secunda din viata ta.

Nu este vinovat si nici responsabil pentru viata ta sotul/sotia, fratele, prietenul, vecinul,purcelul sau catelul. Tu si numai tu esti responsabil si raspunzator de tot ce misca in jurul tau.

Mentalul tau va striga din rasputeri, gasind sute de exemple in care ai fost nedreptatit, DAR…..exista un mare dar, TU AI PERMIS SA SE INTAMPLE ACELE “NEDREPTATI”.

Si, in plus, cei care apar si-ti fac viata grea, sunt de cele mai multe ori OGLINZI.

Fiecare personaj pe care nu-l placi, apare pentru a-ti arata anumite fete ale tale, pe care nu vrei sa le recunosti, ba mai mult decat atat, pe care le vrei uitate si ingropate cat mai adanc.

Daca vei avea puterea sa-ti asumi responsabilitatea fata de tot ce vine spre tine din exterior, bine ar fi sa-ti asumi si partile intunecate. Fac parte din tine, fie ca vrei, fie ca nu vrei, in loc sa arunci cu sageti in cei pe care-i vezi ca fiind “defectuosi”, mai bine uita-te in interiorul tau si vezi daca nu cumva esti la fel de “defectuos”.

Am eu o vorba, care-mi place mult: In loc sa blestemi intunericul si sa te transformi tu insuti in intuneric, mai bine alegi sa aprinzi lumini in tine si in jurul tau.

Daca si tu ai ajuns la asumare, mai ai putin, nu te opri.

Te asigur ca poti schimba radical exteriorul, atunci cand ai improspatat interiorul.

Crede-ma pe cuvant!!! Sau mai bine nu, nu crede o iota din tot ce spun, incearca pe pielea ta.

Si daca n-am dreptate, accept sa fie pusa recompensa pe capul meu:))

Nu spun ca-i usor, daca as spune-o, ar fi o mare gogomanie….insa MERITA.

Odata cu asumarea, vine la pachet si usurarea. Te vei simti atat de usor…. Nu stii de ce?

Pentru ca ai taiat toate legaturile nesanatoase dintre tine si ceilalti pe care ii invinovateai de propriul esec, de propriile frustrari, de propria nefericire. E ca si cum i-ai carat in spate pana acum, iar acum cand ii absolvi de vina, se vor da jos de pe tine si-si vor vedea de drumul lor, pe propriile picioare.

Fii sincer cu tine, atat de sincer, incat sa doara !

Fii perseverent, chiar daca simti nevoia sa renunti !

Asuma-ti, chiar si atunci cand mintea vine cu argumente!

Fii tare, pe pozitii si indreapta-te catre pasul urmator!

Dar mai presus de toate!!!!

Fii bland cu tine…judecata nu are ce sa caute in acest proces.

Indiferent ce ai facut, e bine sa intelegi ca atat ai putut si atat ai stiut in momentul respectiv.

Nimic nu este perfect, totul este perfectibil !!!

Urmeaza: Vindecarea sufletului, recrearea mintii- Ziua 4, respectiv al treilea pas al procesului.

 

 

Sursa foto

 

Vindecarea sufletului, recrearea mintii – Ziua 2

Inainte de toate, ca sa intelegi acest articol, mai sunt doua precedente, pe care le gasesti aici si aici.

 

Cine sunt? De ce am venit in aceasta lume? Care-i lectia pe care o am de invatat? De ce n-am reusit in tot ce mi-am propus?…

Sunt doar cateva intrebari la care am incercat sa aflu raspunsuri…

Am folosit NLP, metoda Calatoria, Theta Healing, orice stiam numai sa ajung acolo in strafunduri, sa aflu ce ma saboteaza, sa aflu de ce am trait anumite situatii, de ce nu mi-am asumat greselile, de ce a fost mai usor sa dau vina pe ceilalti, de ce am stat mai mult decat era necesar in relatii disfunctionale?

Am cautat raspunsuri la intrebari, am constientizat ca ceea ce sunt acum, este suma tuturor experientelor prin care am trecut.

Si daca tot eram la capitolul Constientizare, am inceput prin a intelege procesele constientului si pe cele ale subconstientului.

La nivel de constient voiam sa ofer iubire neconditionata, insa la nivel de subconstient nu puteam sa fac asta.

La nivel de constient imi doream sa fiu fericita, insa la nivel de subconstient nu mi-o puteam oferi singura, asteptam sa vina din exterior.

La nivel de constient voiam sa cred in relatii perfecte, insa la nivel de subconstient nu puteam sa cred asta.

Si tot asa, voiam sa actionez, dar subconstientul nu ma lasa…

Patternurile, adanc inradacinate in zeci de ani, isi fac atat de bine treaba, incat nu tin cont de parerea constientului.

Daca, in copilarie ti-a fost afectata increderea in sine si ti s-a repetat ca “nu esti bun de nimic,” “nu stii nimic”, “taci si asculta”, “nu face aia”, etc., sau ai fost comparat cu alte persoane, subconstientul tau a absorbit ca un burete informatia si o foloseste pe toata perioada vietii, indiferent cat de docent vei deveni tu.

Sau daca ti s-a tot repetat ca “toti barbatii/femeile sunt nemernici/e”, ca “nu exista relatie perfecta”, ca ” fericirea se atinge greu” ca ” banii sunt ochiul dracului”… si lista poate continua…cum crezi ca va fi viata ta, daca te ghidezi dupa astfel de tipare?

Si cum informatia aceasta defectuoasa s-a sedimentat de-a lungul timpului, sa nu fii naiv sa crezi ca o poti elimina in cateva zile, e nevoie de munca asidua, de determinare, pentru a inlocui tot balastul asta care zace in tine.

Si, in cazul meu, ca pot inlocui, mi-am amintit situatiile in care am reusit, in care am fost mandra de mine, momentele cand mi-am depasit conditia. Ce am facut atunci? De ce am putut? Ce m-a ajutat sa pot ? De unde mi-am luat puterea ? Cum am facut lucrurile ? Ce am simtit in acele clipe ?

M-am folosit de starea de atunci, de emotia pe care am simtit-o, de motivatia pe care am avut-o, ca sa inteleg cum sa inlocuiesc tiparele defectuoase cu altele noi, acelea ale reusitei.

Am folosit autohipnoza, metoda Theta healing, ca sa spal toata mizeria implantata cu grija dar totodata cu nestiinta de parinti, profesori, rude, iubiti, straini.

Si inca nu am terminat, mai am de munca mult si bine. Mereu descopar o rana nevindecata, asadar stau cu pansamentul dupa mine si tratez inainte sa se extinda.

Apoi, mi-am trecut un ochi prin toata viata mea, incepand de la relatiile pe care le-am avut si ajungand pana la copilarie.

Daca tot am inceput cu relatiile(fie, ele de orice natura)n-am putut sa nu ma intreb de ce am fost mintita, abuzata verbal, sau chiar inselata?

Ca am avut numai oameni nepotriviti langa mine?

Ca am atras minciuna, in toate sensurile ei posibile?

Ca am rezistat cu dedicare, pentru ca aveam de trecut o lectie?

Poate ca da, poate ca nu.

Insa fiind sincera cu mine, am descoperit ceva nu tocmai confortabil si anume ca:

AM FOST MINTITA, pentru ca m-am mintit singura cam toata viata si am mintit si eu la randul meu.

AM FOST ABUZATA VERBAL , deoarece eu insami am dat cu mine de pamant de atatea ori si pentru ca abuzul verbal l-am testat inca din copilarie, eram obisnuita cu el, deci puteam sa suport, facuse parte din viata mea, ba mai mult decat atat l-am si folosit impotriva altora.

AM FOST INSELATA, deoarece m-am inselat eu, pe mine, ori de cate ori am avut ocazia.

Si dupa ce am recunoscut toate astea si inca multe altele, mi-am dat seama ca a intervenit, ASUMAREA, adica pasul 2.

Asumare  inseamna sa intelegi ca tu esti personajul principal in povestea ta si ca tot ce se intampla cu tine si in viata ta, este datorita, din cauza si cu voia ta.

Despre asumare, pe larg, in articolul viitor…

Pana atunci, continuu sa caut si sa identific stari si emotii din viata mea, care m-au adus si m-au creat asa cum sunt astazi.

Am ales sa va povestesc ceea ce descopar, ca sa va determin sa va apucati de curatenie.

Vine primavara… degeaba aruncam gunoiul din casa, daca ramanem cu cel din suflet intact, incepe sa miroasa, sa se extinda si astfel propria viata se transforma intr-un gunoi.

 

 

Sursa foto

 

 

Vindecarea sufletului, recrearea mintii- CONSTIENTIZAREA

CONSTIENTIZAREA este primul pas in procesul de vindecare al sufletului si de recreare al unui nou scenariu de viata.

E suficient sa fii constient de ceea ce faci, de ceea ce simti, de ceea ce esti, e suficient sa fii prezent in viata ta.

Ce o mai fi si aia, constientizare?

Multi vor spune ca sunt foarte constienti de ceea ce fac, ca sunt prezenti 100% in viata lor.

Serios?

Esti constient de fiecare inspir si expir, esti constient de multitudinea de procese ce au loc in corpul tau, esti constient de gandurile pe care le emiti, esti constient de fiecare pas pe care-l faci?

Un om normal gandeste in timpul unei zile, doar cateva minute, restul sunt automatisme…si aici as putea da o gramada de exemple, de la condusul masinii si spalatul vaselor, la respiratie, mancat, mers, mirosit. etc.

Esti constient de nevoile corpului tau?

Ce sa mai zic de nevoile sufletului?

Te cunosti suficient de bine, incat sa stii ce vrei, ce poti, ce ai nevoie?

Aproape toata ziua, ne aflam in trecut sau in viitor, foarte putin spre deloc, ne aflam in prezent.

Ne trezim fiind ancorati in trecutul mlastinos, care ne tine paralizati sau facand scenarii si planuri pentru un viitor nesigur, care poate nu va veni niciodata, iar clipa prezenta trece mereu pe langa noi in mare graba.

Am citit despre constientizare, am digerat in maniera proprie fiecare informatie, am predat procesul constientizarii, l-am aplicat…insa nu pana la radacini.

Sapand suficient de adanc am dat de rani care inca sangerau, am gasit mocirla altora lasata in sufletul meu, am gasit monstrii ( gelozie, frustrare, furie, ura, rautate), traume, toate laolalta formau un munte de moloz. Am facut curatenie superficiala, pentru ca am retrait momente dureroase si atat de tare m-au durut, ca am preferat sa pun un praf de sare peste ele si le-am pus la conservat.

Mi-am zis in gand, lasa-le acolo, cum am putut trai pana acum cu ele, mai pot si de acum incolo.

De ce sa arunc, cand pot sa le car in spate? Mi s-a spus de atatea ori ca sunt o femeia puternica, incat mi-am asumat atat caratul poverilor mele cat si pe ale celorlalti.

Dar vine momentul cand e bine sa spui STOP !

Eu am spus STOP !

Nu mai vreau sa-mi vad sufletul incovoiat de povara durerii, a neiertarii, a copilariei, a experientelor prost intelese, a unei vieti traite pe jumatate.

Asadar am avut nevoie doar de un pix, o hartie, rabdare, perseverenta si constientizarea a ceea ce faceam.

Aveam nevoie sa stiu cine sunt, ce vreau, ce mi-a fost implementat in subconstient inca din copilarie, cum mi s-a predat lectia iubirii, de ce mi-am invinovatit parintii( am avut o perioada in viata, in care mi-am invinovatit propriul tata, pentru ca si-a permis sa moara si sa ma lase singura), de ce am atras anumiti oameni in viata mea, care era lectia pe care o aveam de invatat atunci cand am inchis capacul unui sicriu mic si alb.

Aveam atat de multe intrebari dar si o teama inexplicabila imi punea piedici, parca voiam sa-mi astup urechile sa nu aud raspunsurile.

Si totusi…am continuat. Si inca mai continuu sa aflu lucruri despre mine, din mine, lucruri ce tin de origini.

Scriu, scriu, scriu, pun toate trairile pe hartie, toate emotiile copilariei, toata durerea lasata de cei care-au trecut prin sufletul meu, toate experientele pe care n-am stiut sa le transcend, toata greselile parintilor, facute din nestiinta sau din cauza anumitor conjuncturi, tot ce a contribuit la formarea adultului din mine. Femeia-adult, care are un copil ranit in interior, femeia-adult care se teme de abandon, pentru ca a amanat atatia ani sa vindece copilul din ea, femeia-adult care a transmis mai departe aceeasi teama, copiilor ei.

Daca avem o rana la nivel fizic, ne ocupam de ea, pentru a-i favoriza vindecarea, de suflet uitam, sperand ca se vindeca singur. NU, NU SE VINDECA… se adanceste, se infecteaza, se extinde, isi pune amprenta pe toata viata ta.

Eu m-am apucat de rascolit, de retrait, de inteles, de constientizat, de vindecat.

Pentru cei care mai pot suporta durerea din suflet, va invit sa puneti un praf de sare peste mormanul de gunoi asa cum am facut si eu, sau daca a ajuns sa arda, puneti osul la treaba si scoateti totul la suprafata.

 

Va urma: Vindecarea sufletului, recrearea mintii- Ziua 2

 

 

 

 

Sursa foto