Share

Ce este un divort?

Desfacerea unei casatorii, pe cale legala( asta spune DEX-ul).

De fapt e mult mai mult de atat!

Daca ambii parteneri hotarasc acest lucru, atunci este o eliberare, o renuntare la compromisuri, un nou inceput, un iz de libertate.

Daca doar unul isi doreste sa iasa din cuib, iar celalalt e fortat sa accepte, poate fi dureros, umilitor, frustrant, insotit de ura si noroi.

Indiferent cum ar fi, indiferent cine ramane in urma si cine pleaca, indiferent de motivele care au stat la baza, aruncatul in mocirla al partenerului, te va murdari si pe tine.

Alege sa iesi cu demnitate din orice relatie !

Dar daca nu poti proceda asa, atunci….

Poti sa dai cu el de pamant, poti sa te tarasti in genunchi, poti striga in gura mare, sa-l stie tot satul( pe el, partenerul tau, indiferent ca-i femeie sau barbat), DEGEABA. Tot ce arunci, se intoarce catre tine si-ti face sufletul tandari.

De fapt, poti sa faci cum vrei, indiferent ca e bine sau rau, e decizia ta. Insa atunci cand esti  parinte, nu mai poti face cum vrei….

Uita-te in ochii copilului tau si gandeste-te de doua ori inainte sa arunci cu noroi in tatal sau in mama lui….

In viziunea unui copil, mama si tata formeaza un tot inseparabil, un univers indestructibil, iar cand acest TOT se destrama, el ramane cu doua jumatati, din care nu mai poate face un intreg.

Indiferent ca este vorba de un copil de cativa anisori sau de un adolescent, zbuciumul este acelasi… Se chinuie, se culpabilizeaza, incearca sa-i reuneasca, apoi se razvrateste sau se inchide intr-o cochilie…

Personal, nu sunt de acord cu o casnicie, de dragul copilului…tocmai de aceea, am un divort la activ, insa atunci cand am inchis o usa, am decis sa vorbesc cu propriul copil. N-am facut-o asa cum as face-o astazi, n-am iesit chiar in mare liniste din fosta casnicie, insa m-am asigurat de doua lucruri: sa nu dau in tatal ei si sa trasnform ceea ce a fost o familie, intr-o relatie de prietenie, care sa-i vindece trauma mai repede, sau macar sa nu-i permita sa se adanceasca.

Divortul ar trebui sa insemne reorganizarea cuplului, nicidecum cedarea rolului de parinte pe umerii celuilalt sau mai rau, uitarea acestui rol.

Esti parinte cand mananci, cand dormi, cand respiri, cand arunci cu tigaia in capul celuilalt si chiar si in ziua cand semnezi actele de divort. Nu uita asta, ti-ai asumat nasterea unui copil, asuma-ti si rolul de parinte, cu sau fara partener.

Si totusi ce mai e de facut, acolo unde lucrurile s-au intamplat altfel?

Sunt copii tranformati in adulti, copii peste care au trecut anii, dar care n-au putut intelege niciodata ce s-a intamplat in familiile lor, copii cu traume si cu poveri pe care le poarta dupa ei o viata, modificandu-le existenta.

Ce sa inteleaga? Fiecare jumatate a nucleului, a explicat copilului propria lui realitate, neferindu-se sa-l acuze pe celalalt.

Copilul are doua adevaruri, total diferite, sau asemanatoare pe alocuri, din care isi creaza propria realitate.

Copilul trebuie sa stie un singur adevar: mama si tata merg pe drumuri diferite in viata personala, dar vor fi mereu unul langa celalalt pentru a-si exercita rolurile de parinti.

Asta este parerea mea personala, insa cu toata aceasta vorbarie, nu pot ajuta un copil devenit adult, care m-a rugat sa scriu acest articol, pentru a intelege cum sa depaseasca momentul despartirii parintilor si mai ales aparitia altor parteneri, in vietile lor.

Trecutul nu poate fi schimbat, insa poate fi rascolit, pentru a fi inteles.

Vrei sa depasesti momentul? Invita-ti, pe rand, fiecare parinte intr-o discutie, intreaba-i tot ce vrei sa stii, dar roaga-i sa-ti spuna adevarul, fara a-l acuza pe celalalt. Asculta povestea, intelege-o, fara a judeca. Chiar daca un parinte iti pare a fi mai vinovat decat celalalt, incearca sa intelegi ca atat a stiut el sa faca, ca lucrurile isi urmeaza cursul, oricat te-ai impotrivi. Fie ca alegi sa-ti acuzi parintii, fie ca alegi sa-i ierti, realitatea nu o poti schimba, insa iertand iti eliberezi sufletul si mintea.

Daca nu ai posibilitatea de a discuta deschis cu parintii, exista varianta de rezerva, rascolirea trecutului prin meditatie si iertarea parintilor.

Ambele variante functioneaza la fel de bine, depinde pe care vrei s-o alegi.

Prima varianta are in plus avantajul aflarii anumitor raspunsuri, chiar din gura lor, in rest nu-i nici o diferenta.

Si ca sa crezi ca functioneaza la fel de bine ambele, am sa-ti dau un exemplu personal.

Fiecare dintre noi avem ceva de iertat cand vine vorba de parinti, asadar la un moment dat am facut un proces de iertare, intre mine si mama. In stare de meditatie, aflandu-ma la 400 km de ea. A fost atat de puternic procesul, incat in acea stare de meditatie, am fost sigura ca simtise si mama ceva….Cand am revenit si am deschis ochii, am constatat ca aveam un apel de la ea, ma sunase chiar in momentul cel mai puternic al procesului, cand primeam niste raspunsuri uluitoare. DA, A SIMTIT… si-au avut loc schimbari…

Insa nu-i suficient un singur proces…

Asadar, cauta in trecut, scrie tot ce ai simtit, tot ce ti-a facut rau, tot ce nu ai inteles, tot ce nu ai acceptat si gaseste raspunsuri la toate… Apoi cand ai inteles lucrurile, vazand fiecare fateta, altfel decat ai vazut-o in copilarie, accepta, nu te mai lupta nici cu tine, nici cu altii si apoi IARTA!

Apropo, citirea acestui articol, nu-ti va vindeca ranile ! Sufleca-ti manecile si apuca-te de treaba, daca vrei sa depasesti momentele dureroase!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Share