Pune-ti oglinda-n fata si tine-o acolo, pana doare..

A venit vremea confruntarii…

Mi-am dat vesmantul jos, care de cele mai multe ori tine loc de masca, am ramas asa cum am venit pe lume, cu singura diferenta ca purtam vreo 40 de ani in plus, pe corp, pe fata si in suflet.  Am inceput sa ma privesc cu rabdare, mi-am oprit privirea pe fiecare bucatica de mine.

  Am admirat tot corpul acela care-mi era ca o casa si am insistat pe acele parti unde viata traita si-a pus amprenta, urmele lasate de doi copii hraniti la san, micul colacel prietenos care-mi imbratiseaza talia zi si noapte, acea taietura sub pantec care-mi aminteste de minunea mea din cer, pielea uscata de pe coate, ceva vergeturi si celulita asezata frumos pe picioarele mele. Apoi mi-am ridicat privirea catre ridurile de pe frunte, din jurul ochilor, din jurul gurii, fiecare sapase in pielea mea santuri dar si experiente. Ochii mei alergau pe tot corpul pentru a cuprinde tot, pentru a cunoaste fiecare bucatica din ceea ce se vedea. Cand au obosit, s-au oprit si-au intalnit alti doi ochi in oglinda.

  N-am privit niciodata, pana acum, dincolo de ochi, in spatele lor.

  Aveam doi ochi mari, frumosi, patrunzatori, mi-i lasase tata, mostenire de familie, pe care i-am dat si eu mai departe, copilelor mele, o pereche sunt aici pe pamant, uneori ma privesc in ei ca intr-o oglinda, cealalta pereche s-a intors in cer.

  Am privit atent si cu nesat in proprii ochi pana cand am reusit sa deslusesc ce se afla in spate, caci la o privire in graba, vad doar ultimele inregistrari. Suprafata albastra a unui lac, nu dezvaluie nicicand secretele adancurilor sale, decat atunci cand decizi sa te scufunzi.

La o privire mai adanca am vazut o lumina plapanda invaluita in mister, parea ca ma uit intr-un glob de cristal al unei vrajitoare.

  Pe retina inregistrasem fiecare experienta din viata mea, doar trebuia sa dau play sau stop.

  Atunci am inceput sa ma joc cu cele doua butoane, dand pe rand play, stop, play, stop, play, stop….

  Rulau bucati din viata mea, iar eu eram doar spectatorul care plange, rade, se incrunta, se infurie, vibreaza, tremura, se teme. Fiecare emotie retraita imi punea caldura sau fiori de gheata pe corp si-n suflet.

  Nu stiam ce sa fac cu emotiile, nu stiam de ce simt ca toate-s atat de proaspete si ma afecteaza, de parca ar fi fost ieri.

  Erau franturi de film neintelese care generau emotii nevindecate si acopereau acea lumina plapanda vazuta in adancul ochilor.

  Erau momente cand dadeam play si vedeam alb-negru, sau film mut. Erau atat de vechi si totusi atat de noi. Erau traite si retraite si totusi dureau. Pareau amintiri, dar erau poveri asezate pe umeri si pe inima.

  Nu stiu daca ma mai priveam in oglinda sau ma priveam in suflet.

  Nu stiu daca mai eram acolo, in dormitorul meu sau eram in trecut.

  Nu stiu daca imi era frig pentru ca eram goala sau imi era rece in suflet.

  Nu stiu daca durea clipa de acum sau cea de atunci.

Stiu doar ca incepeam sa cunosc tot ce se afla acolo, tot ce ma forma, tot ce eram eu cu bune si rele, tot ce-mi cladea imaginea aia care statea in fata mea, cu lacrimi pe obraji.

Si daca stiam, ce? Eram mai desteapta sau mai fericita?

NU, dar stiam ca facusem primul pas, stiam de unde sa incep.

O vorba veche spune sa lasi trecutul acolo unde este si sa traiesti in prezent.

FALS, dupa parerea mea !

Oricat de adanc ai ingropa trecutul, el poate oricand iesi la suprafata.

Oricate zambete ai pune peste rani, ele vor sangera in adancuri, provocand rani mai mari in exteriorul tau.

Oricat de mult te-ai minti ca-ti este bine in prezent, durerile din trecut atrag oameni care le vor adanci.

Trecutul iti influenteaza prezentul si iti poate intoarce viata cu susul in jos, cand te astepti mai putin. Asadar adu-ti trecutul in prezent, descifreaza-l, intelege-l, vindeca-l, opreste din el doar ce-ti apartine si ce-ti face bine, de restul debaraseaza-te, ca de o haina veche. Ce-a ramas pune intr-o rama si pastreaza totul neatins ca pe un obiect sacru, nu permite nimanui sa-ti atinga trecutul sau sa-l aduca in prezent fara voia ta.

  Si cum stii ce-i al tau si ce-au uitat altii la tine-n suflet?

 Pai stii, caci incepi prin a intelege ce ai facut tu in viata ta si in vietile altora, iti observi reactiile, raspunzi la De ce-uri… Apoi intelegi de ce toti cei care au trecut prin mintea si sufletul tau, au lasat cate o bucatica acolo de parca la tine in interior, ar fi muzeu.

  Ai permis sa fi transformata intr-o cutie de gunoi pentru toti oamenii raniti, aparuti in calea ta, ai permis sa pastrezi in tine amintiri care nu-ti apartineau.

 Acum fa bine si curata toata mizeria ta sau cea lasata de cei cu care te-ai intersectat pentru a invata lectii. Degeaba pastrezi mirosul si amprenta lor, daca n-ai invatat nimic din experientele expuse de ei. Degeaba te plangi de povara din piept, daca nu arunci totul de pe tine si din tine.

  Oglindeste-ti durerea din ochi si din suflet, pana cand ajungi la cauza, la sursa durerilor, la radacina.

  Nu incerca sa plantezi trandafiri pe nisipuri miscatoare, nu incerca sa te amagesti cu afirmatii pozitive pentru a dezintegra convingerile limitative.

  Un gradinar priceput pregateste solul, inainte de a planta. Nu se multumeste doar cu parfumul florilor, ci se asigura ca are grija de radacini.

  Du-te si tu la radacina, elimina buruiana, inainte sa plantezi.

  E dureros caci am facut-o de mai multe ori, si inca o mai fac….

Insa, de cate ori, reusesc sa smulg durerile cimentate pe sufletul meu, ramane un gol, un gol atat de frumos, pe care il pot umple cu ce vreau eu, nu cu ce au lasat alti oameni.

  E ca atunci cand faci ordine in dulapul de haine si le arunci pe cele vechi pentru a le face loc celor noi.

  Oglindeste-ti sufletul pana cand ajunge sa doara si apoi curata-l pana cand ajunge sa miroasa a proaspat!

Daca nu stii pasii sau te impotmolesti, te invit la workshopul Vindecare Emotionala Feminina

Facebook Comments