Share

De curand mi-am pierdut mintea, de fapt am fugit atat de tare de propria-mi minte, incat m-a pierdut ea pe mine.

Am pierdut-o undeva si nici nu vreau s-o recuperez. La ce-mi foloseste o minte care ma saboteaza, care e plina de tipare comportamentale preluate, de amintiri dureroase, de minciuni, de noroi, de gunoi ascuns sub pres?

M-am luptat vreo 2 decenii sa-mi controlez mintea, s-o fac sa gandeasca in favoarea mea, sa-mi fie prieten, nu dusman, dar de fiecare data realizam ca este cu un pas inaintea mea si  ma controla ea pe mine.

Cand credeam ca am reusit sa-i impun noi perceptii asupra vietii, imi tragea presul de sub picioare si observam ca toate eforturile mele erau in zadar, de fapt eram controlata de propria minte, dupa bunul ei plac.

De multe ori, simteam cum se da o lupta apriga intre sufletul ranit si mintea mea avida de crearea unor scenarii dezastruoase. Am crezut intotdeauna ca prevedeam lucruri viitoare, de fapt le atrageam.

Am facut o greseala pe care o face majoritatea oamenilor, aceea de a impune o gandire pozitiva, intr-o minte incarcata cu propriile credinte gresite, sau preluate de la cei din jur.

Am crezut in mod fals ca o gandire pozitiva impusa si o serie de mantre repetate pot face minuni.

De fapt, nu faceam decat sa pun o gramada de flori peste un morman de gunoi, minunea tinea trei zile, apoi mirosul gunoiului strabatea pana la suprafata si iar puneam flori… si tot asa, ma minteam singura, ca sunt mare invatata.

Ce-i drept, am rascolit gunoiul de cateva ori, in incercarea de a sorta si arunca, dar n-am ajuns niciodata la radacini, deoarece palmele primite de la viata, ma ingropau de fiecare data, mai adanc, sau ma lasau fara puterea de a-mi face curatenie.

Si cum ai putea sa faci curatenie generala, intr-un loc aglomerat? E aproape imposibil!

Mi-am tarat sufletul dupa mine, obligandu-l sa urce treapta cu treapta, dar am omis sa stau fata in fata cu el, sa-l ridic de jos, sa-l scutur, sa-l vindec.

M-a urmat mereu fara sa se impotriveasca, insa dupa ce urcam cateva trepte, scotea cate un oftat si nu intelegeam de ce aveam impresia ca in loc de urcare, era de fapt o coborare, cu fiecare treapta pe care credeam ca o urc, povara era mai mare. Caram dupa mine cu stoicism, tot ce acumulasem o viata. Eu urcam, bagajul ma tragea inapoi, iar sufletul mi-era din ce in ce mai obosit.

Am inteles, intr-un final, ca nu voi schimba nimic in viata mea, pana nu voi ajunge atat de adanc in interiorul meu, incat sa doara fiecare bucatica din mine.

Teoretic, stiam toate astea, citisem mormane de carti, invatasem pe altii intreaga procedura a vindecarii, insa cel mai greu era sa aplici in propria viata. Cineva mi-a spus odata ca „suntem maestrii in vietile altora, dar repetenti in propria poveste”. Cata dreptate avea !!!

Eram mare inteleapta in a da sfaturi si a gasi solutii in vietile altora, dar amanam sa rascolesc in propriul suflet, de teama ca nu as stii sa gestionez ce voi gasi acolo.

Primeam zilnic semne de la ingerul pe care-l am in cer, semne care-mi spuneau ca e momentul sa schimb ceva in interior, dar eu alegeam sa schimb exteriorul, uitand ca schimbandu-ma pe mine, s-ar fi modificat si realitatea din jur. Probabil era si teama ca odata cu schimbarea interioara, modificam atat de tare exteriorul, incat puteau iesi oameni din viata mea sau puteau intra altii noi si astfel teama de necunoscut ma tinea captiva in zona de confort.

Insa oricat de dureros ar fi fost, era absolut necesar sa cobor in interiorul meu, sa ma conectez cu mine, sa-mi inteleg sufletul, sa-mi raspund la intrebari, sa merg pana la origini, pentru a vindeca tot ce era de vindecat, pentru a vedea lumea cu alti ochi, pentru a schimba propria lentila plina de praf.

Asadar m-am apucat sa-mi vindec sufletul si sa-mi recreez mintea si voi scoate la suprafata toata durerea ingropata si tot gunoiul pe care l-am ascuns atatia ani si peste care am turnat parfum si fard ca sa arate bine.

Este un proces lung si dureros, dar il voi duce pana la capat. Ma afund in gunoi, retraind momente, scot la suprafata, arunc, curat fiecare coltisor din mine si apoi mai apuc sa plantez.

Va urma: Vindecarea sufletului, recreerea mintii- Ziua 1

 

 

 

 

Sursa foto :https://caplimpede.ro

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Share