Share

 

 

Este o mare greseala sa crezi ca sanatatea este un dar de la Dumnezeu, care ti se cuvine fara a te face pe tine responsabil de asta.

Suntem atat de ocupati cu orice altceva, incat uitam sa ne preocupam  de ceea ce poate fi considerat primordial in viata unui om, e mai convenabil sa inmanam sanatatea noastra in mana altcuiva, atunci cand simtim ca ea se clatina, cerandu-i acestuia “ sa ne repare”,decat sa fim mereu in alerta la felul cum traim si cum ne gestionam viata de zi cu zi.

O vizita la medic, poate insemna un diagnostic si ulterior o medicatie prescrisa,foarte putini medici vorbesc pacientilor  despre cauza problemelor lor, foarte putini dintre ei trateaza cauza, majoritatea au fost invatati sa trateze doar efectul. Si RISCUL … care este?Tratand doar efectul, mai devreme sau mai tarziu, cauza va reaparea, in aceeasi forma sau in alta.

De asemenea medicina traditionala, merge pe premisa gresita ca nu poti avea control asupra unei boli care apare de la sine, decat prin medicamente si tratament, netinand astfel cont de puterea de regenerare si de autovindecare a organismului uman, de care se vorbeste de mii de ani, dar care este mai greu de constientizat, deoarece presupune un echilibru intre minte-trup-spirit.

Un singur exemplu:

Daca mergi la medic cu o mana rupta, acesta ti-o pune in ghips si in scurt timp se vindeca, dar cine face de fapt vindecarea in sine?Nu medicul, el doar a oferit conditii propice vindecarii.

Nu trebuie exclusa medicina alopata,deoarece ar fi o mare prostie, dar nu uitati niciodata de puterea ce sta in fiecare din noi.

Pana sa ajungi la boala propriu zisa, corpul tau iti da niste semnale, mai mult sau mai putin vizibile,  incercand sa-ti spuna ca ceva nu este in regula, insa multi dintre noi ignora aceste semne.Dezechilibrul corpului tau, este cauza, de cele mai multe ori, iar boala nu este altceva decat efectul.

Triunghiul minte-trup-spirit reprezinta trei componente inseparabile ale existentei si bunastarii noastre.Niciunul din acesti factori nu poate fi afectat, fara a avea efect si asupra celorlalti factori.Starea de sanatate se refera la un echilibru perfect.

Principalii factori care afecteaza sanatatea sunt:

Stres, digestie, absorbtie, circulatie, eliminare.

Elimina pe cat poti stresul din viata ta si asigura te ca mananci sanatos.Nu te astepta sa ai un corp sanatos, mancand produse  de tip junk food, poti trai bine mersi, o perioada, mancand aceste produse, insa ele nu ofera nici pe departe nutrientii de care are nevoie organismul nostru.

Stramosii nostrii, oamenii primitivi, mancau numai hrana neprocesata si proaspata , neavand posibilitatea procesarii si depozitarii, fara a exclude insa din dieta lor, carnea  si inclin, sa cred, ca daca invatam sa consumam si sa combinam alimentele astfel incat sa nu facem abuz , carnea nu dauneaza sanatatii,ci dimpotriva.

In mod ideal necesarul nostru zilnic de proteine, ar trebui furnizat din proteine vegetale, cu cantitati mici de produse de origine  animala, carne sau lactate.

Iar valoarea zilnica a  necesarului de proteine, conform studiilor aprofundate, este de 30-40 gr.

Sunt multi oameni aflati la extremele acestor cifre, adica ori mananca prea putine proteine ori fac exces.

Multi cei care sunt interesati de sanatatea lor decid ca ar trebui sa renunte la carne, in acelasi timp , ei aud ca ouale sunt pline de colesterol, deci periculoase si nu mai mananca oua, aud ca produsele lactate determina producerea in exces de mucoase, deci le taie si pe acestea de pe lista.

Cealalta categorie de oameni plescaie slanina prajita cu oua la micul dejun, carnati in locul ceaiului de dimineata, sandwich uri cu sunca la pranz, cartofi prajiti cu fripturi pentru cina si ajung sa fie afectati de una din multitudinile de boli degenerative.

Mesajul este:MODERATIE SI ECHILIBRU.

Fanatismul, in orice directie, nu functioneaza.

Facebook Comments
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WordPress spam blocked by CleanTalk.