Share

Cand am inceput procesul de vindecare, am crezut ca-i floare la ureche pentru mine ….

Mare lucru sa lucrezi cu tine… piece of cake, cum ar zice americanul…

Na, ca n-a fost asa….

Greu al dracu…

Cu cat te aventurezi mai tare in adancuri, cu atat e mai greu si mai multa ceata… In plus, atunci cand Universul vede ca te-ai apucat de vindecari, devine un mare conspirator… La inceput simti ca e impotriva ta, dar de fapt, iti raspunde la intrebari, iti trimite oameni in cale, iti ridica jaluzeaua, pentru a-ti schimba perceptia asupra vietii si asupra celor din jur.

De-a lungul vietii, am jucat o multime de roluri, pe unele chiar mi le-am insusit.

M-am identificat atat de tare cu ele, incat simteam ca fac parte din mine, ca ma reprezinta, ca sunt EU.

Am jucat pe rand: rolul copilului abandonat, rolul femeii ghinioniste si nefericite, rolul angajatului neapreciat, rolul victimei, rolul salvatorului, rolul persecutorului, rolul criticului….. si cate or mai fi fost

M-am identificat cu ele… doamne, ce bine era sa fiu victima sau sa ma simt nefericita…

Pentru ca nu era nevoie sa fac nimic, eram victima si atat, cei din jur erau vinovati, eu doar eram asuprita, maltratata sufleteste, mintita.

E atat de confortabil cand mereu soarta e de vina , iar eu sunt doar o marioneta manevrata.

Am luat, din nou, pix si hartie….

Am scris pana mi-a amortit mana, toate rolurile pe care le-am jucat, ce am simtit cand am jucat, ce-am trait, de ce-mi placeau anumite roluri….si, ce sa vezi, parca nici nu intelegeam cum sa renunt la ele.

Eram precum un actor care continua sa-si joace rolul de pe scena si in viata privata…

Imbracasem haina rolului si imi venea atat de bine, mi-era atat de comod, incat nu puteam si nici nu voiam s-o dezbrac…

Dar oricat de bine ma simteam in vreunul din roluri, stiam ca eu sunt singura responsabila de ceea ce traiesc.

Deci m-am apucat sa arunc rolurile, unul cate unul, precum arunci cojoacele cand vine primavara.

Sunt adult, nu copil abandonat.

Sunt un om intreg sufleteste, nu victima.

Lumea nu se schimba pentru ca vreau eu, deci rolul salvatorului a cam expirat.

Fericirea o cladesc eu si numai eu, deci la ce bun rolul de femeie nefericita?

Am facut critici constructive, distructive, insa Pamantul nu se roteste cum vreau eu, asa ca las pe fiecare sa-si stearga lentila atunci cand nu mai vede nimic prin ea.

……

Si explorand fiecare rol, mi-am dat seama ca toate mi-au ramas mici, nu-mi mai veneau manusa, asa cum credeam eu.

Fiecare rol mi-a muscat bucati de suflet, m-a facut mica, incapabila, urata, insignifianta.

Am alergat dupa fericire, jucand rolul nefericitei, am incercat sa salvez oameni, desi acestia imi inchideau usa in fata, voiam sa fiu salvata de cineva, dar nu puteam sa ma salvez eu insami….si, uite asa, s-a scurs jumatate din viata, sau poate chiar mai mult, timp in care am jucat pe o scena, am primit aplauze pentru interpretare, dar m-am mutilat emotional. Am facut compromisuri, cat pentru doua vieti, de dragul confortului de a nu da din coate…

Dar stop… prefer sa devin un stangaci observator, decat un renumit actor…

Singurul om pe care-l voi mai salva, sunt EU….

 

Tu ce rol joci astazi? Sau poate ai mai multe spectacole ?

Iti place? Ti-e confortabila haina rolului ?

Daca-ti tine de cald si iti aduce numai beneficii, pastreaz-o! Dar mai uita-te si-n suflet !

Nu-ti masca strigatul interior, cu un vesmant aratos al unui rol bine jucat!

Mai bine sa ai haina peticita si sufletul intreg !

 

 

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Share