Dupa ce am parcurs cateva zile de vindecare a sufletului, trecand prin constientizare, identificarea emotiilor traite, asumarea alegerilor si a actiunilor, am ajuns la INTELEGERE si ACCEPTARE.

Daca este primul articol pe care-l citesti pe acest blog, inseamna ca ai ratat pasi din procesul de vindecare si pentru a intelege despre ce vorbesc, te invit sa citesti alte patru articole precedente, pe care le gasesti aiciaiciaici si aici, in ordinea in care au fost scrise.

Am rascolit, am trecut prin iad, m-am ridicat spre rai si am ajuns la intelegerea trecutului si acceptarea lui.

Daca asumarea a fost de-a dreptul chinuitoare, intelegerea si acceptarea suferintelor, a traumelor, a evenimentelor care n-au depins de mine a fost aproape imposibila.

Cum sa inteleg de ce am ramas fara tata la varsta de 6 ani si ca am tanjit mereu dupa prezenta lui? Cum sa inteleg si sa ma iert ca simteam atata ura si nedreptate in suflet cand vedeam un copil purtat in brate de propriul tata?

Cum sa inteleg ca mi-am mai dorit un al doilea copil si ca bunul Dzeu mi-a indeplinit aceasta dorinta, cu conditia sa fie pe o perioada determinata, de DOAR 4 luni ( FIX)? Cum sa inteleg ca o pot purta doar in inima si ca bratele mele au ramas goale? Cum sa inteleg de ce sunt nevoita sa-mi traiesc viata fara ea?

Stiu ca sunt intrebari, ale caror raspunsuri nu ma multumesc.

Si mai stiu ca intrebarea „DE CE?” te tine blocat in timp, fara a putea sa evoluezi.

Dar am ajuns pana aici si nu ma puteam opri, asa ca lucrurile sau evenimentele pe care nu le-am inteles, le-am acceptat fara a mai pune intrebari.

De fapt trec in revista evolutia de pana acum, ca va dura destul de mult pana voi scoate totul la purificat, pana voi accepta tot.

Nu poti vindeca sufletul in cateva zile, e nevoie de munca si determinare.

E ingrozitor de greu sa accepti plecarea propriului copil intr-o alta dimensiune, insa motivatia este prea puternica. In timpul unui proces Calatoria, am avut o discutie cu sufletul tatalui meu plecat, pe care l-am intrebat: De ce? De ce tocmai copilul meu? Raspunsul a fost pe cat de neasteptat, pe atat de greu de digerat. Era un Inger Intrupat si nu eram pregatita sufleteste pentru ce ar fi insemnat ea in viata mea,  era mult prea evoluata pentru noi si ne-a ales tocmai pentru a ne da o lectie, pentru a ne pregati de ascensiune.

Oare asta m-a facut sa accept mai usor? Nicidecum, e la fel de greu sau poate mai greu, stiind ca puteam sa ma pregatesc inainte, cautand in minte zeci de propozitii care incepeau cu DACA as fi facut, DACA as fi stiut, DACA as fi putut, DACA, DACA, DACA…

E ingrozitor de greu, insa nu pot ramane in trecut cu pareri de rau pentru ceva ce va ramane neschimbat.

Am inceput usor, usor sa accept ca ceea ce s-a intamplat a fost pentru binele ei si pentru binele nostru, de asemenea.

Am inteles ca orice impotrivire ma blocheaza si luptand cu o situatie anume, ii dau forta.

Secretul sta in a invata ceva din tot ce se intampla in jurul tau, in a accepta cu calm cursul lucrurilor, astfel trecutul ramane acolo unde-i este locul.

Cand iti asumi si intelegi sau macar accepti  trecutul, sufletul tau se elibereaza si te va purta pe o panta ascendenta. Nu vei mai rata prezentul, nu vei mai pierde momente, nu vei mai suferi intrebandu-te: De ce? Vei trai si atat, lucru pe care poate nu l-ai facut pana acum.

Prin coaching, poti modifica perceptia pe care o ai asupra lucrurilor, poti accepta mai usor,se numeste reframing. Este o tehnica foarte buna, insa eu, personal, am imbinat mai multe tehnici. Cand durerile sunt mari si multe, incerci orice, pana gasesti metoda care da rezultatele cele mai bune.

Alege o tehnica cu care rezonezi cel mai bine, alege mai multe, fa-o de unul singur sau cere ajutor. DAR FA-O !

Eu nu mai pot! Am obosit sa fiu bantuita de propriul trecut.

Tu mai poti?

 

Va urma: Vindecarea sufletului, recrearea mintii – Ziua 5

 

 

 

Sursa foto

Facebook Comments